Întreaga comunitate a Asociației Oftalmologilor din Moldova își exprimă sincerele condoleanțe și sentimente de compasiune familiei, rudelor și colegilor, în legătură cu trecerea în eternitate a Dlui Doctor Emanuel Munteanu, medic oftalmolog Secția Consultativă SR Fălești.
Dl Doctor a rămas în inimile noastre drept un doctor cu inimă mare care s-a bucurat de respectul pacienților săi.
Dumnezeu să îl odihnească în pace...
Venim cu noutăți bune pentru cei dornici de a ști mai multe despre GLAUCOM.
Evenimentul e creditat de Minister, ordinul îl găsiți Ordin MS nr.1092-2022 conf-1-2.
Acest eveniment este parte a Proiect din cadrul Programului de Stat (2020–2023) „Implementarea unei metode chirurgicale în tratamentul glaucomului cu implantarea șuntului cu supapă elaborat”.
Agenda evenimentului:
Seminarul va fi în limba engleză, dar va fi asigurată traducerea în română.






Dragii mei colegi,
Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași și Spitalul Clinic Universitar „Sfântul Spiridon” Iași – secția oftalmologie, împreună cu compania Bausch Lomb, au plăcerea de a vă invita să participați la întâlnirea semestrială a medicilor oftalmologi care va avea următorul program:
1. Glaucomul pediatric – trecut și prezent
Camelia Margareta Bogdănici, Adelina Șusnea, Vlad Constantin Donica
2. Blefaroplastia pe muchie de cuțit
Anisia Iuliana Alexa, Marta Croitoriu
3. Decizii dificile între două lumi
Ionela Nechita-Dumitriu, Nicoleta Anton, Bogdan Doroftei, Camelia Margareta Bogdănici
4. Baush Lomb – un partener de încredere pentru sănătatea ochilor pacienților cu sindrom de ochi uscat
Camelia Margareta Bogdănici
5. Gama Ocuvite – susține efortul zilnic al ochilor
Daniel Constantin Brănișteanu
Manifestarea va avea loc joi, 20 octombrie 2022, începând cu ora 18:00, în sala Belvedere a Hotelului International din Iași.
Prof. Dr. Camelia Margareta Bogdănici
Universitatea de Medicină și Farmacie "Grigore T. Popa" Iași
Șef Secția Clinică de Oftalmologie - Spitalul Clinic Județean de Urgență "Sf. Spiridon" Iași
Înregistrare la linkul
ATENȚIE!
Posibilități de participare la Lancaster Course in Ophthalmology by Massachusetts Eye and Ear, Harvard Medical School.
Detalii aici: Course Ophthalmology1
Prof. Cușnir Valeriu și
Mult stimați colegi,
Comitetul de Organizare al Conferinței Oftalmologilor din municipiul Chișinău vă invită să participați la conferința științifico-practică cu genericul “Actualități în oftalmologie”, care se va desfășura în perioada 25-26 martie 2022.
Formatul de organizare al Conferinței va fi mixt. Sperăm din suflet să ne fiți alături.
Cu deosebit respect,
Prof. Cușnir Valeriu,
Președintele Comitetului de Organizare al Conferinței Oftalmologilor ediția a VI-a
Sincere felicitări Doamnei Vera Lupașcu, cu ocazia aniversării frumoasei vârste de 70 ani.
Vă dorim sănătate, fericire, împlinire și numai clipe frumoase.
Vă mulțumim pentru contribuțiile aduse la dezvoltarea oftalmologiei autohtone prin muncă asiduă și devotament profesional.
La mulți ani!
Cu respect, Asociația Oftalmologilor din Moldova